Dinozaurul, numit Patagotitan mayorum, cântărea 69 de tone şi era erbivor. Greutatea lui putea fi comparată cu cea a 12 elefanţi africani. Din cele şase fosile găsite şi studiate, experţii susţin că animalul trăia acum 100 de milioane de ani, având o lungime medie de 37 de metri şi o înălţime de 6 metri la nivelul umerilor, scrie usnews.com.
Primele urme ale fosilei au fost descoperite de paleontologii Jose Luis Carbadillo şi Diego Pol în zona Patagoniei din Argentina. Un model la scală 1:1 a fost expusă în cadrul Muzeului de Istorie Naturală din New York.
Sursa: Wikimedia Commons
Diego Pol, co-autor al studiului, precizează că T. rex şi alţi dinozauri carnivori „sunt pitici când îi pui lângă acesta. Este ca şi cum ai pune un elefant lângă un leu”.
Specimenul este special deoarece conţine vertebre, coaste, oase ale membrelor şi părţi din şold. ,,Pentru prima oară putem observa construcţia giganţilor şi modul în care anatomia lor s-a adaptat unei greutăţi atât de mari,” a declarat Pol. Conform analizelor, un grup de titanosauri uriaşi a trăit în regiunea Patagoniei.
Savanţii cunosc de ceva vreme titanozaurii, dar aceasta este cu totul un nou gen. Alt titanozaur descoperit tot în Argentina, Argentinosaurus, era considerat ca fiind cel mai mare care a existat vreodată, dar P. mayorum l-a detronat.
Marea întrebare este motivul care a dus ca aceşti dinozauri să fie atât de mari. Un motiv poate fi şi apariţia plantelor cu flori, care alături de păduri, formau un bufet foarte bogat pentru dinozaurii titan.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cele mai mari mituri despre dinozauri au fost spulberate